Cum arată viitorul când elevii încep să-l construiască de azi

22/04/2026
Share open/close
URL copiat.

De Ziua Planetei, vorbim despre responsabilitate, sustenabilitate și soluții pentru un viitor mai bun. Uneori, cele mai relevante răspunsuri apar din sălile de clasă, acolo unde elevii încep să transforme idei în proiecte cu impact real. 

 

La cea mai recentă ediție a programului Solve for Tomorrow, organizat de Samsung, peste 1200 de elevi din România au arătat că tehnologia poate deveni un instrument concret de schimbare. Anul acesta au fost înscrise 419 proiecte, dintre care 152 au avut ca temă protecția mediului, un semnal clar că sustenabilitatea este o preocupare reală pentru noile generații.  

 

 

Reprezentanții Samsung, Simona Panait, Marketing Director Romania & Bulgaria, Ioana Sigarteu, Communications & CC Manager, Amelia Rusu, Events Coordinator, Irina Folea, Corporate Communication & PR și Dana Hogea, CSR Specialist in Corporate Communication & Corporate Citizenship department, au fost alături de elevi pe tot parcursul competiției, în calitate de inițiatori și organizatori al programului, susținând dezvoltarea ideilor prin mentorat, resurse și expertiză, cu scopul de a încuraja inovația și implicarea tinerilor în rezolvarea problemelor reale din comunitate. 

 

Unul dintre proiectele care ilustrează această direcție este cel al echipei WaveMotion, clasată pe locul al treilea în competiție. Elevii în clasa a X-a – Drăghici Daria – Colegiul Național Mihai Viteazul, Simion Andrei Beniamin – Colegiul Național Mihai Viteazul, Ene Mara – Colegiul Național I.L.Caragiale, coordonați de profesor Alina Ranenfir, de la Colegiul Național Mihai Viteazul, au propus o soluție aplicată, capabilă să contribuie la monitorizarea și înțelegerea mediului acvatic. 

 

 

Pornind de la problema poluării apelor și a degradării ecosistemelor marine, elevii au dezvoltat conceptul unui robot subacvatic modular inteligent. 

 

Robotul poate analiza compoziția chimică a apei, poate cartografia zone subacvatice și poate explora adâncimi dificil de accesat pentru oameni. Prin aceste funcționalități, ideea devine relevantă pentru cercetare, protecția mediului și intervenții viitoare în zone afectate. 

 

Astfel de inițiative prind contur într-un cadru educațional care încurajează gândirea critică și orientarea spre soluții. Programul Solve for Tomorrow le oferă elevilor acces la mentorat, resurse și etape de lucru care îi ajută să își dezvolte ideile și să le transforme în concepte aplicabile. Participanții trec prin procese de analiză, validare și rafinare, apropiindu-se de modul în care se construiesc proiectele în mediul real. 

 

Faptul că un număr semnificativ de proiecte este dedicat mediului indică o schimbare de perspectivă în rândul tinerilor. Interesul pentru sustenabilitate se reflectă în temele alese și în tipul de soluții propuse, iar tehnologia devine un instrument prin care aceste idei pot fi puse în practică. 

 

 

Prin susținerea unor astfel de programe, Samsung contribuie la dezvoltarea unei generații care înțelege impactul tehnologiei și importanța utilizării acesteia în mod responsabil. Investiția în educație înseamnă, în acest context, și susținerea unor inițiative care pot avea efecte pe termen lung asupra societății și mediului. 

 

De Ziua Planetei, proiecte precum cel realizat de echipa WaveMotion oferă o perspectivă clară asupra modului în care tinerii aleg să se implice în rezolvarea unor probleme reale. Elevii care dezvoltă astfel de soluții contribuie deja la conturarea unui viitor mai sustenabil, în care tehnologia și responsabilitatea merg în aceeași direcție. 

Pentru orice fel de cerințe legate de Serviciul Clienți, vă rugăm să accesați https://www.samsung.com/ro/support/contact/ pentru asistență.
Pentru cerințe media, vă rugăm să contactați serom.pr@samsung.com.

Descoperă cele mai recente articole despre Samsung

Află mai multe
Sus

Gestionează cookie-urile

Folosim cookie-uri pentru a-ți îmbunătăți experiența de navigare pe website-ul nostru. Îți poți gestiona setările privind cookie-urile pe care le folosim mai jos:

Cookie-uri necesare (esențiale)

Acestea sunt esențiale pentru buna navigare a website-ului. Ele nu pot fi dezactivate.

Cookie Domain Purpose
AWSALBCORS news.samsung.com Cookie-ul pentru Load Balancer al aplicatiei AWS. Cookie pentru Load Balancing: Utilizat pentru asocierea sesiunii la instanță. Aceași valoare ca AWSALB.
AWSALB news.samsung.com Load balancer-ul aplicației AWS primește o cerere de la client, rutează cerearea către o destinație, generează un cookie intitulat AWSALB care codifică informația despre destinația aleasă, criptează cookie-ul și include cookie-ul în răspunsul către client.
PHPSESSID news.samsung.com Cookie-ul PHPSESSID este nativ PHP-ului și permite website-urilor să stocheze date serializate despre stare. Pe website-ul Action este utilizat pentru a stabili o sesiune pentru utilizator și pentru a transmite date de stare prin intermediul unui cookie temporar, numit cookie de sesiune în practică. Deoarce PHPSESSID nu are o dată de expirare, acesta este șters la întreruperea conexiunii cu clientul.
COOKIECONSENT news.samsung.com Utilizat pentru a menține starea de acord legată de cookie-uri a utilizatorului.

Cookie-uri de analiză sau performanță (opționale)

Acestea colectează informații cu privire la obiceiurile tale de navigare pe website-ul nostru, precum: ce fel de pagini vizitezi cel mai des. Toate informațiile colectate de acest tip de cookie-uri sunt folosite pentru a îmbunătăți funcționarea websiteului.

Cookie Domain Purpose Expiration Time
_ga .samsung.com Utilizat pentru a deosebi vizitatorii site-ului. Înregistrează o identitate unică pentru a strânge date statistice despre cum utilizează vizitatorul website-ul. 1 year
_ga_4V9KZPM3QB .samsung.com Utilizat pentru a salva sesiunea. 1 an