O finală gândită responsabil: cum a integrat ediția Solve for Tomorrow 2025-2026 sustenabilitatea în fiecare detaliu

07/05/2026
Share open/close
URL copiat.

 

Finala ediției 2025–2026 a programului Samsung Solve for Tomorrow a adus împreună peste 130 de participanți din toată țara, de la elevii celor 25 de echipe finaliste, până la mentori, parteneri și invitați. Dincolo de prezentări și premii, evenimentul, cel mai mare organizat până acum, a fost gândit cu o preocupare pentru reducerea impactului asupra mediului și pentru integrarea unor practici responsabile.

 

Preocuparea pentru mediu înconjurător a fost o direcție centrală a competiției, una dintre temele de înscriere fiind „Protecția mediului prin tehnologie”. În total, 152 de proiecte au fost înscrise pe această temă, integrând soluții de sustenabilitate prin utilizarea tehnologiei, iar această orientare s-a reflectat și în modul în care a fost gândită finala.

 

„Am jurizat proiecte care veneau cu soluții clare pentru reducerea deșeurilor sau folosirea mai eficientă a resurselor. Din acest motiv, pentru finală, am urmărit să aplicăm aceleași principii: mai puțin consum inutil și alegeri mai responsabile în organizare”, spune Ioana Mârzac-Sigarteu, Communication & CC Manager la Samsung Electronics.

 

 

Mai puțină risipă, mai multă responsabilitate

 

Procesul de jurizare a fost complet digital, folosind tablete Samsung în locul fișelor tipărite, ceea ce a dus la economisirea a aproximativ 1 kg de hârtie și evitarea emiterii în spațiu a circa 1,3 kg CO₂e. În zona de catering, organizarea a fost atent planificată pentru a evita risipa alimentară, stabilind din timp necesarul exact de porții, iar produsele utilizate au fost locale, contribuind la reducerea amprentei de carbon a evenimentului.

 

 

Înlocuirea materialelor de unică folosință a fost un alt aspect luat în considerare: sticlele PET au fost înlocuite cu sticle din sticlă reutilizabile, evitând aproximativ 5,7 kg de plastic (≈13,6 kg CO₂e), iar utilizarea farfuriilor din ceramică și a tacâmurilor din inox pentru cei 130 de participanți a eliminat încă aproximativ 5,6 kg de plastic (≈13,4 kg CO₂e). De asemenea, deșeurile generate au fost colectate separat și introduse într-un circuit de trasabilitate.

 

„În cadrul competiției Solve for Tomorrow, proiectele vin cu soluții care pot fi aplicate în viața reală, ca răspuns la problemele comunităților. Am vrut ca și finala să meargă în aceeași direcție, cu măsuri simple, dar concrete, care arată că sustenabilitatea nu ține doar de concepte, ci de alegeri pe care le poți integra ușor în orice tip de eveniment. În acest fel, participanții au trecut de la teorie, la practică, experimentând direct un model de responsabilitate pe care îl pot adapta și reproduce în școală, acasă sau în comunitățile din care fac parte”, explică Dana Hogea, CSR Specialist la Samsung România.

 

 

Soluții mai eficiente pentru energie și transport

 

În cadrul finalei, componenta educațională a fost completată de experiențe interactive. Un exemplu este „smoothie bike”, unde participanții au preparat 50 de smoothie prin pedalare, evitând consumul de energie electrică (≈0,25 kWh). În același timp, pauzele au fost gândite ca momente active, care au încurajat interacțiunea între echipele venite din toată țara, iar mișcarea și hidratarea au contribuit la menținerea energiei pentru sesiunile următoare de prezentări.

 

 

Transportul a fost, de asemenea, optimizat: echipele au avut posibilitatea să vină la locație cu un autobuz comun, în locul deplasărilor individuale cu mașini, reducând emisiile cu aproximativ 31 kg CO₂.

 

 

„În organizare, provocarea a fost să integrăm aceste decizii fără să complicăm desfășurarea evenimentului. Am lucrat cu soluții care pot fi aplicate ușor, de la eliminarea materialelor de unică folosință până la planificarea exactă a resurselor. A fost un proces de ajustare constantă, în care am căutat variante mai eficiente, fără să schimbăm felul în care participanții trăiesc experiența finalei. Un prim astfel de eveniment ne oferă încrederea și baza necesară pentru a dezvolta mai departe proiecte cu o abordare similară ”, explică Sorina Severin, project manager The Public Advisor.

 

 

Design și producție cu impact redus

 

Sustenabilitatea s-a regăsit și în obiectele create special pentru finală. Trofeele competiției, realizate de Artema Concept, au fost produse local, folosind materiale sustenabile.

 

„Materialele utilizate pentru realizarea trofeelor au fost polimeri tehnici proveniți din surse controlate, în principal bioplastice (PLA) și compozite moderne, selectate pentru impact redus asupra mediului și eficiență în procesul de producție. Utilizăm atât materiale reciclabile, cât și materiale provenite din fluxuri optimizate, unde surplusul este reintegrat și valorificat în obiecte noi, reducând astfel pierderile”, spune Elena Artene, founder Artema Concept.

 

 

Totodată, materialele de branding nu au fost folosite ca elemente de unică folosință. Materialul textil folosit pentru spider (Btex) va fi reutilizat și transformat în accesorii noi, printr-un proces de upcycling realizat de Simona Geacă, up-cycler & facilitator ateliere textile, fondator Onna Gall, platformă de creație textilă.

 

Pentru afișarea mesajelor și a informațiilor din cadrul evenimentului au fost utilizate E-paper Samsung, în locul materialelor de branding tipărite. E-Paper este o tehnologie de afișare care consumă foarte puțină energie, deoarece utilizează curent doar când imaginea se schimbă. Această soluție a redus producția de materiale fizice și consumul asociat acestora, oferind în același timp flexibilitate în actualizarea conținutului. Dispozitivele au o autonomie de până la 500 de ore, ceea ce le face potrivite pentru utilizări repetate, fără consum constant de energie sau resurse suplimentare.

 

https://tinyurl.com/32fdew88

 

 

O experiență incluzivă

 

Finala a fost gândită și ca un spațiu incluziv. La eveniment au participat și tineri aflați în grija Fundației Metropolis, care au luat parte la întreaga experiență, de la prezentări până la activități interactive, precum jocurile VR.

 

 

Prin toate aceste măsuri, finala Solve for Tomorrow a arătat cum sustenabilitatea poate fi integrată într-un eveniment educațional, prin decizii aplicate, în linie cu ideile și soluțiile propuse de elevi pentru viitor.

Resurse de presă > Comunicate de presă

Corporate > Responsabilitate socială

Pentru orice fel de cerințe legate de Serviciul Clienți, vă rugăm să accesați https://www.samsung.com/ro/support/contact/ pentru asistență.
Pentru cerințe media, vă rugăm să contactați serom.pr@samsung.com.

Descoperă cele mai recente articole despre Samsung

Află mai multe
Sus

Gestionează cookie-urile

Folosim cookie-uri pentru a-ți îmbunătăți experiența de navigare pe website-ul nostru. Îți poți gestiona setările privind cookie-urile pe care le folosim mai jos:

Cookie-uri necesare (esențiale)

Acestea sunt esențiale pentru buna navigare a website-ului. Ele nu pot fi dezactivate.

Cookie Domain Purpose
AWSALBCORS news.samsung.com Cookie-ul pentru Load Balancer al aplicatiei AWS. Cookie pentru Load Balancing: Utilizat pentru asocierea sesiunii la instanță. Aceași valoare ca AWSALB.
AWSALB news.samsung.com Load balancer-ul aplicației AWS primește o cerere de la client, rutează cerearea către o destinație, generează un cookie intitulat AWSALB care codifică informația despre destinația aleasă, criptează cookie-ul și include cookie-ul în răspunsul către client.
PHPSESSID news.samsung.com Cookie-ul PHPSESSID este nativ PHP-ului și permite website-urilor să stocheze date serializate despre stare. Pe website-ul Action este utilizat pentru a stabili o sesiune pentru utilizator și pentru a transmite date de stare prin intermediul unui cookie temporar, numit cookie de sesiune în practică. Deoarce PHPSESSID nu are o dată de expirare, acesta este șters la întreruperea conexiunii cu clientul.
COOKIECONSENT news.samsung.com Utilizat pentru a menține starea de acord legată de cookie-uri a utilizatorului.

Cookie-uri de analiză sau performanță (opționale)

Acestea colectează informații cu privire la obiceiurile tale de navigare pe website-ul nostru, precum: ce fel de pagini vizitezi cel mai des. Toate informațiile colectate de acest tip de cookie-uri sunt folosite pentru a îmbunătăți funcționarea websiteului.

Cookie Domain Purpose Expiration Time
_ga .samsung.com Utilizat pentru a deosebi vizitatorii site-ului. Înregistrează o identitate unică pentru a strânge date statistice despre cum utilizează vizitatorul website-ul. 1 year
_ga_4V9KZPM3QB .samsung.com Utilizat pentru a salva sesiunea. 1 an