O echipă din Ploiești a dezvoltat un robot logoped care i-a adus victoria în cadrul celei de-a treia ediții a competiției Samsung Solve for Tomorrow

04/03/2024
Share open/close
URL copiat.

• Samsung România anunță câștigătorii competiției Solve for Tomorrow, ediția a 3-a
• Peste 900 de proiecte au fost înscrise, la nivel național, pe parcursul celor trei ediții organizate pe plan local

Cea de-a treia ediție a competiției naționale Solve for Tomorrow organizată de Samsung Electronics România în parteneriat cu Junior Achievement România, Google România și Impact Hub Bucharest a ajuns la final. În 29 februarie, în cadrul evenimentului „Finala Competiției Solve for Tomorrow”, au fost desemnați câștigătorii acestei ediții, evaluați de juriul format din Marinica Stoian (Inspector General, Ministerul Educației), Laura Aldea (Corporate Communication and Citizenship Manager, Samsung Electronics România), Loredana Poenaru (Education Director, Junior Achievement România), Sorin Sfetcu (Industry Manager, Google România), Vlad Craioveanu (CEO & Co-Fondator Impact Hub Bucharest) și Camelia Eremia (Client Service Director, MSL The Practice).

 

“Solve for Tomorrow este o inițiativă prin care ne propunem să arătăm că împreună construim viitorul, idee cu idee. Implicarea și creativitatea elevilor participanți în cea de-a treia ediție a competiției ne confirmă, pentru al treilea an la rând, că educația și inovația îmbinate cu tehnologia reprezintă cheia către un viitor mai bun pentru noi toți. Suntem mândri că avem ocazia să continuăm să investim în tinerii români și să le oferim o platformă pentru a-și exprima ideile și a le transforma în realitate. Prin Solve for Tomorrow, Samsung își reafirmă angajamanetul față de comunitate și viitorul nostru comun, un viitor definit de diversitate, incluziune, egalitate de șanse și sustenabilitate.”, a declarat Simona Panait, Marketing Director România și Bulgaria, Samsung Electronics România.

 

În urma procesului de jurizare, au fost desemnați următorii câștigători:

 

Locul I

 

  • Premiul I – acordat echipei Roboped, Colegiul Național Pedagogic Regina Maria, Ploiești

Echipa a dezvoltat prototipul unui robot logoped care, cu ajutorul inteligenței artificiale, își propune să rezolve deficiențele de vorbire în rândul copiilor cu vârste între 5 și 8 ani, sprijinind dezvoltarea abilităților de comunicare ale copiilor prin înțelegerea dificultății acestora de a se exprima și de a fi înțeleși, anulând sentimentele de inferioritate pe care copiii cu deficiență de vorbire le pot simți în raport cu alți copii de vârsta lor.

 

 

Locul II

 

  • Premiul II – acordat echipei Feel the energy, Colegiul Național Alexandru Odobescu, Pitești

Echipa a dezvoltat conceptul unei platforme eco ce implică reamenajarea unei platforme petroliere abandonate prin amplasarea de panouri fotovoltaice, turbine eoliene și turbine maritime.

 

Locul III

 

  • Premiul III – acordat echipei The STS Danubius, Colegiul Național Costache Negri, Galați

Echipa a dezvoltat un prototip de ambarcațiune care va ajuta la conservarea mediului înconjurător prin colectarea de deșeuri aflate în mediul maritim.

 

  • Premiul special Popularity Award –  acordat lui Teodor Cosmin (echipa APH), Liceul Teoretic Traian, Constanța.

 

Popularity Award

 

  • Premiul special Social Ambassador Award –  acordat Andreei Valentina Mihai (echipa Roboped), Colegiul Național Pedagogic Regina Maria, Ploiești.

 

Social Ambassador Award

 

  • Premiul special Best Teacher – acordat prof. Mihaela Vâjâitu, Liceul Teoretic Jean Monnet, București.

Best Teacher

 

 

Premiile oferite în cadrul acestei ediții au constat în echipamente Samsung în valoare de 19.361,28 euro, precum și în training-uri oferite participanților de către Google România.

 

„Ediția din acest an Solve for Tomorrow a fost un nou prilej de a-i descoperi pe acei tineri care își doresc să contribuie la un mâine mai sustenabil și la dezvoltarea unor comunități responsabile și incluzive. Prin etapele Design Thinking și sesiunile de mentorat, finaliștii au învățat ce înseamnă și cum obțin empatia cu cei afectați de problemele comunitare, cum găsesc calea spre inovare și cum pot să aducă schimbări în bine pentru cei din jurul lor.”, a spus Loredana Poenaru (Education Director, Junior Achievement România).

 

Cele 24 de proiecte ajunse în Finală au fost jurizate pe baza unor criterii atent definite – cea mai bună utilizare a tehnologiei (aplicație, produs sau serviciu) pentru a aborda una dintre temele competiției, calitatea detaliilor și claritatea planului final prezentat în cadrul pitch-ului final, dezvoltarea vizibilă a ideii, inclusiv crearea unui prototip și testarea acestuia în rândul publicului vizat, creativitatea și originalitatea ideii, fezabilitatea soluției în raport cu tehnologia, reursele, legislația și reglementările actuale luate în considerare, potențialul ideii de a avea o influență bună asupra societății și/sau a mediului, potențialul de a ajunge la publicul vizat și demonstrarea metodei Sustainable Design Thinking.

 

,,Solve for Tomorrow a reprezentat o experiență foarte energizantă și motivantă pentru mine. Am apreciat enorm creativitatea, energia echipelor și mai ales diversitatea lor. Mă bucură enorm nivelul prezentărilor și concretețea lor, am văzut multe prototipuri și idei bine dezvoltate. Mulțumesc Samsung România pentru invitație și întregii echipe de organizare. Felicitări câștigătorilor și abia aștept ediția viitoare.”, a transmis Sorin Sfetcu, Industry Manager, Google România.

 

,,Jurizarea la Solve for Tomorrow mi-a dat ocazia să arunc o privire spre viitor. Am văzut cum se uită generația actuală de liceeni la viitor și cum își imaginează ei rezolvarea unor provocări reale din societate cu ajutorul tehnologiilor de astăzi și de mâine, iar asta îmi dă încredere că ecosistemul antreprenorial și de inovație în România va crește și se va dezvolta în continuare.”, a adăugat Vlad Craioveanu, CEO & Co-Fondator, Impact Hub Bucharest.

 

Ediția Solve for Tomorrow 2023-2024 înseamnă:

  • Un număr de 312 de înscrieri la nivel național
  • 24 de proiecte finaliste
  • 4 luni intense de pregătire – ateliere, workshop-uri, sesiuni 1:1, realizate cu sprijinul mentorilor din cadrul Samsung Electronics România și Junior Achievement România
  •  Interacțiunea cu +1.500 profesori și +1.400 elevi

 

Resurse de presă > Comunicate de presă

Corporate > Responsabilitate socială

Pentru orice fel de cerințe legate de Serviciul Clienți, vă rugăm să accesați https://www.samsung.com/ro/support/contact/ pentru asistență.
Pentru cerințe media, vă rugăm să contactați serom.pr@samsung.com.

Descoperă cele mai recente articole despre Samsung

Află mai multe
Sus

Gestionează cookie-urile

Folosim cookie-uri pentru a-ți îmbunătăți experiența de navigare pe website-ul nostru. Îți poți gestiona setările privind cookie-urile pe care le folosim mai jos:

Cookie-uri necesare (esențiale)

Acestea sunt esențiale pentru buna navigare a website-ului. Ele nu pot fi dezactivate.

Cookie Domain Purpose
AWSALBCORS news.samsung.com Cookie-ul pentru Load Balancer al aplicatiei AWS. Cookie pentru Load Balancing: Utilizat pentru asocierea sesiunii la instanță. Aceași valoare ca AWSALB.
AWSALB news.samsung.com Load balancer-ul aplicației AWS primește o cerere de la client, rutează cerearea către o destinație, generează un cookie intitulat AWSALB care codifică informația despre destinația aleasă, criptează cookie-ul și include cookie-ul în răspunsul către client.
PHPSESSID news.samsung.com Cookie-ul PHPSESSID este nativ PHP-ului și permite website-urilor să stocheze date serializate despre stare. Pe website-ul Action este utilizat pentru a stabili o sesiune pentru utilizator și pentru a transmite date de stare prin intermediul unui cookie temporar, numit cookie de sesiune în practică. Deoarce PHPSESSID nu are o dată de expirare, acesta este șters la întreruperea conexiunii cu clientul.
COOKIECONSENT news.samsung.com Utilizat pentru a menține starea de acord legată de cookie-uri a utilizatorului.

Cookie-uri de analiză sau performanță (opționale)

Acestea colectează informații cu privire la obiceiurile tale de navigare pe website-ul nostru, precum: ce fel de pagini vizitezi cel mai des. Toate informațiile colectate de acest tip de cookie-uri sunt folosite pentru a îmbunătăți funcționarea websiteului.

Cookie Domain Purpose Expiration Time
_ga .samsung.com Utilizat pentru a deosebi vizitatorii site-ului. Înregistrează o identitate unică pentru a strânge date statistice despre cum utilizează vizitatorul website-ul. 1 year
_ga_4V9KZPM3QB .samsung.com Utilizat pentru a salva sesiunea. 1 an