Samsung câștigă 46 de premii CES 2023 pentru inovație din partea Consumer Technology Association
Samsung este premiat pentru angajamentul său de a oferi clienților o experiență perfect conectată, personalizabilă, contribuind în același timp la o lume mai sustenabilă
Samsung Electronics a fost premiat cu ‘CES® 2023 Innovation Award’ pentru 46 din noile sale produse și inovații de servicii, precum și trei titluri de ‘Best of Innovation Honoree’ din partea Consumer Technology Association (CTA)®. Asociația recunoaște anual meritele deosebite ale companiilor pentru design și inginerie pentru o multitudine de categorii de produse tehnologice de consum.
Samsung a fost premiat la multiple categorii, ceea ce confirmă și totodată reîntărește angajamentul companiei de a le oferi consumatorilor o experiență perfect conectată, personalizabilă, într-un mod care să contribuie în același timp la o lume mai ecologică. Având sustenabilitatea în centrul tuturor acțiunilor lor, Samsung încurajează consumatorii să se alăture inițiativelor sale pentru a genera împreună un impact pozitiv și semnificativ asupra mediului. Astfel, prin investițiile în materiale sustenabile, creșterea eficienței energetice a produselor și reciclarea responsabilă, dar și prin dispozitive recondiționate și reparabile, au fost aduse la viață idei noi și îndrăznețe care reduc în același timp amprenta de carbon a companiei prin utilizarea energiei regenerabile în proporție de 100% în toate unitățile din S.U.A., Europa și China.
Produsele Samsung au fost premiate pentru inovație în categoriile Digital Imaging/Photography, Mobile Devices & Accessories, Gaming, Digital Health, Wearable Technologies, Video Displays, Home AV Components & Accessories și Software & Mobile Apps. O parte din aceste produse premiate încorporează caracteristici ecologice, precum Galaxy Z Flip4 și Galaxy Z Fold4, care sunt realizate din materialele plaselor de pescuit reutilizate și au ambalajul confecționat din hârtie 100% reciclată. Compania a primit, de asemenea, prestigiosul premiu ‘Best of Innovation Honoree’ pentru categoriile Computer Peripherals & Accessories, Video Displays și Cybersecurity & Personal Privacy.
Premiile pentru Inovație sunt sponsorizate de CTA, gazda și organizatorul evenimentului CES – recunoscut la nivel mondial drept cel mai influent eveniment tehnologic din lume pentru inovație. Anul acesta, evenimentul va avea loc în perioada 5-8 ianuarie în Las Vegas, Nevada și va pune un accent mai mare pe sustenabilitate.
Best of Innovation Honoree:
Cip de securitate Samsung S3B512C – Premiată pentru cea mai bună inovație în categoria Securitate Cibernetică și Confidențialitate, soluția de card biometric S3B512C de la Samsung integrează un senzor de amprentă digitală, un Element de Securitate (SE) și un Procesor Securizat (SP), totul pe un singur cip, precum și caracteristici de securitate îmbunătățite realizate prin intermediul propriului algoritm Samsung de autentificare a amprentei digitale și a tehnologiei anti-spoofing. Este primul cip de securitate all-in-one din industria securității cibernetice care citește informații biometrice printr-un senzor de amprentă, stochează și autentifică datele criptate într-un mod inviolabil și procesează datele în siguranță.
Innovation Awards Honorees:
Galaxy Z Flip4 – Fiind cel mai bun smartphone pliabil care te ajută în exprimarea personalității, Galaxy Z Flip4 este echipat cu upgrade-uri inovatoare la capitolul cameră foto, o baterie mai mare și chiar mai multe oportunități de personalizare față de predecesorul său. Galaxy Z Flip4 a fost premiat în categoriile Digital Imaging/Photography și Mobile Devices & Accessories. Design-ul lui Z Flip4 permite funcționalitatea unică a camerei, precum FlexCam, prin intermediul căreia se pot realiza fotografii și videoclipuri fără utilizarea mâinilor, direct din aplicațiile de social media preferate. De asemenea, permite fotografierea direct din ecranul secundar fără a mai deschide telefonul, folosind funcția Quick Shot.
Galaxy Z Fold4 – Premiat în categoriile Digital Imaging/Photography, Mobile Devices & Accessories și Gaming, performanța de top a lui Galaxy Z Fold4, camera îmbunătățită și design-ul inovator fac din acest model puterea de productivitate a următoarei generații de smartphone-uri pliabile Samsung. Z Fold4 oferă experiențe de neegalat pentru sesiuni puternice de gaming și productivitate sporită datorită ecranului principal de 7,6 inchi și a caracteristicilor Android 12L.
Galaxy Watch5, Galaxy Watch5 Pro – Atât Galaxy Watch5, cât și Galaxy Watch5 Pro au fost recunoscute în categoriile Digital Health și Wearable Technology pentru monitorizarea avansată a stării de sănătate, rezistența sporită și capacitățile de încărcare, fiind declarat drept cel mai bine dotat model de ceas Samsung de până acum. Galaxy Watch5 Pro este proiectat pentru un stil de viață aventurier, cu funcții îmbunătățite de GPS, cea mai lungă baterie de pe un Galaxy Watch și display Super AMOLED extins protejat de un cristal de safir îmbunătățit. Cu senzorul revoluționar BioActive, seria Galaxy Watch5 oferă utilizatorilor cea mai completă statistică a informațiilor lor de sănătate.
Samsung Wallet – Cu reputația de aplicație all-in-one, Samsung Wallet a fost premiat în categoria Software și Mobile Apps. Aceasta îmbină Samsung Pass1, Samsung Pay[1] și multe altele pentru a oferi utilizatorilor Galaxy o modalitate nouă și simplă de a-și păstra toate elementele digitale esențiale într-un singur loc – de la carduri bancare și chei digitale la bilete de călătorie, permise de conducere și legitimații de student. Odată cu integrarea unor platforme, precum SmartThings și Samsung Knox, programul oferă o interfață sigură și acces cu o singură glisare la articolele și informațiile digitale importante.
Bespoke AI Laundry – Produsele Samsung Bespoke AI Laundry au fost recunoscute pentru designul inovator și tehnologiile AI integrate. Bespoke AI™ Washer cu AI OptiWash™ a fost premiat în categoria Smart Home, iar Bespoke AI™ Dryer cu AI Optimal Dry a fost premiat în categoria Electrocasnice. Bespoke AI™ Washer identifică automat tipurile de țesături și nivelurile de murdărie, optimizându-și performanța în consecință, în timp ce ciclurile de spălare în sine pot fi controlate din aplicația Samsung SmartThings. Bespoke AI™ Dryer folosește senzori și algoritmi pentru a măsura conținutul de umiditate al hainelor, ajustând timpul și temperatura de uscare pentru a optimiza ciclurile de uscare fără probleme. Samsung Bespoke AI Laundry răspunde la obiceiurile frecvente de spălare pentru o experiență extrem de personalizată, având o gamă largă de opțiuni de culoare pentru a inspira mai multe moduri de personalizare a spațiilor în care este amplasată mașina de spălat în casă.
SmartThings Energy – Recunoscută în categoria Software & Mobile Apps, aplicația SmartThings Energy de la Samsung oferă consumatorilor o soluție fără efort pentru a reduce consumul de energie la domiciliu. Pe lângă monitorizarea consumului de energie, SmartThings Energy oferă informații utile și recomandări bazate pe dispozitivele conectate la platformă și tiparul de utilizare.
Samsung 990 PRO cu Heatsink SSD 2TB – Câștigător al premiului de Inovație în categoria Computer Peripherals & Accessories, Samsung 990 PRO cu heatsink SSD de 2TB este cea mai rapidă unitate SSD PCIe 4.0 a companiei, cu o eficiență energetică superioară. Proiectat pentru console de jocuri sau PC-uri, oferă viteze uimitoare pentru timpi de încărcare mai rapizi. Îmbinarea dintre un radiator, un strat de nichel pe controler și Dynamic Thermal Guard de la Samsung maximizează efectele de răcire pentru a preveni degradarea performanței din cauza supraîncălzirii. Unitatea este, de asemenea, echipată cu lumini RGB pentru a se potrivi stilului oricărei configurații.
Samsung Automotive NVMe BGA SSD 1TB (AM991) – Acest progres revoluționar oferă cea mai mare viteză de citire secvențială din industrie pentru stocarea auto, precum și o capacitate operațională excepțional de mare pentru AD/ADAS, cockpit și sisteme de infotainment pentru vehicule. Câștigând recunoașterea în categoria In-Vehicle Entertainment & Safety, acesta oferă, de asemenea, cea mai mare viteză de scriere auto sustenabilă, de până la 1150 MB/s, datorită tehnologiei Samsung V-NAND, a uni controler intern propriu și a unui design exclusiv de firmware, funcționând în siguranță, chiar și la diferențe extreme de temperaturi (-40’C până la 105’C).
Samsung 512GB CXL Memory Expander – Premiat în categoria Computer Hardware & Components, modulul Samsung 512GB CXL Memory Expander va fi primul dispozitiv de memorie care acceptă interfața CXL 2.0 și va veni în format EDSFF (E3.S) ― potrivit în special pentru serverele de întreprindere de mare capacitate și centrele de date de ultimă generație. Acest nou modul de memorie este construit cu un controler CXL cu circuit integrat specific aplicației (ASIC), care utilizează DDR5 DRAM pentru a suporta lățime de bandă și capacitate maximă și, pentru prima dată, permițând memoriei să se extindă peste zeci de terabytes cu cerințele de procesare a datelor mari și Sarcini de lucru AI/ML.
Samsung 16GB LPDDR5X și 1TB UFS 3.1 Multi-Chip Package – În prima integrare a DRAM LPDDR5X de 16GB bazat pe 14nm și celula cu patru niveluri (QLC) V-NAND 1TB UFS (Universal Flash Storage) 3.1 de la Samsung, acest uMCP oferă un progres uriaș în industrie. Premiat în categoria Embedded Technologies, pachetul multicip integrat bazat pe UFS îndreaptă industria spre memoria cu densitate și viteză mai mare și energie redusă pentru smartphone-uri premium și alte aplicații IT de top.
Senzor de imagine Samsung ISOCELL HP3 CMOS – Fiind un senzor mobil de ultimă generație cu un format optic de 1/1,4 inchi și o dimensiune de 0,56㎛pixeli pentru modele de camere mai subțiri, Samsung ISOCELL HP3 a fost premiat în categoria Digital Imaging/Photography. Dispune de cea mai mică tehnologie de pixeli din camerele mobile pentru un design mai confortabil și 200 de megapixeli care oferă cele mai detaliate imagini disponibile în acest moment în piață. Tehnologia Tetra2pixel permite pixelilor să funcționeze la o dimensiune de 1,12㎛ sau 2,24㎛, captând mai multe informații despre nivelul de luminozitate în condiții de lumină slabă și realizând videoclipuri 8K cu pierderi minime în câmpul vizual. În plus, folosind tehnologia Super QPD, ISOCELL HP3 poate detecta informațiile de focalizare automată orizontal și vertical.
Îmbunătățirea de ultimă generație Samsung W920+RF 6550 pentru dispozitive Wearables – Premiat în categoria Wearable Technologies, Exynos W920 System on a Chip (SoC) și soluția de conectivitate Exynos RF 6550 de la Samsung adaugă o nouă dimensiune de ultimă generație dispozitivelor wearables. Procesorul Exynos W920, construit pe un nod de proces Extreme Ultra-Violet (EUV) de 5 nanometri (nm), include un modem LTE și oferă performanța cerută de dispozitivele wearables de ultimă generație cu un GPU puternic și un procesor dual-core. Cipul însoțitor RF 6550, construit pe un proces de 28nm, integrează conectivitate Wi-Fi, Bluetooth și GNSS cu cea mai mare fiabilitate în designul Exynos W920.
1. Samsung Pay nu este disponibil în România.
Resurse de presă > Comunicate de presă
Produse > Electrocasnice
Produse > Mobile
Corporate > Tehnologie
Pentru orice fel de cerințe legate de Serviciul Clienți, vă rugăm să accesați https://www.samsung.com/ro/support/contact/ pentru asistență.
Pentru cerințe media, vă rugăm să contactați serom.pr@samsung.com.