Samsung în top cinci Best Global Brands 2022

07/11/2022
Share open/close
URL copiat.

Compania a înregistrat o creștere de două cifre în valoarea brandului pentru al doilea an consecutiv

Samsung Electronics a fost recunoscută de Interbrand ca fiind unul dintre primele cinci branduri globale ale anului („Best Global Brands 2022”).

 

Interbrand este compania globală de consultanță de brand ce anunță în fiecare an primele 100 branduri din lume.

 

Anul acesta, valoarea brandului Samsung a fost evaluată la 87,7 miliarde de dolari, o creștere de 17% față de 74,6 miliarde de dolari în 2021, poziționând compania pe locul cinci, timp de trei ani la rând. Poziționarea Samsung pe locul cinci s-a bazat pe mai multe criterii cum ar fi performanța financiară a companiei, care este acum aproape de nivelurile pre-pandemice sau cererea în creștere pentru anumite produse precum cardurile de memorie, pe fondul amplificării utilizării datelor.

 

 

Interbrand 2022_Samsung (1)

 

În 2021, Samsung a înregistrat o creștere a valorii brandului de 20% față de 2020, iar în acest an continuă creșterea tot cu un număr de două cifre. Samsung a intrat pentru prima dată în top 10 în 2012, când s-a plasat pe locul nouă. De atunci, compania a reușit să crească în grafic în fiecare an, ajungând pe locul șase în 2017 și pe locul cinci în 2020.

 

,,Samsung Electronics a reușit să înregistreze creșteri de două cifre în ceea ce privește valoarea de brand pentru doi ani consecutiv datorită sprijinului pe care l-am întâlnit din partea clienților noștri globali. Întreaga companie va continua să depună toate eforturile necesare pentru a le oferi acestora experiențe și mai bune ce răspund nevoilor lor”, a declarat YH Lee, vicepreședinte executiv și drector de marketing al Samsung Electronics.

 

Factorii evaluați de Interbrand pentru a determina valoarea brandului Samsung

La sfârșitul anului 2021, Samsung a fuzionat divizia SET și a creat divizia Device Experience pentru a crește sinergia între produsele sale și pentru a oferi un nou nivel de experiență clienților. În plus, Samsung a lansat centrul de experiențe pe dispozitive multiple (Customer eXperience-Multi Device Experience Center), pentru a consolida experiența de conectare a consumatorilor pe mai multe dispozitive.

 

Totodată, Samsung a integrat SmartThings la nivelul mai multor categorii de produse, creând un ecosistem incluziv. SmartThings le permite consumatorilor să aibă mai mult control asupra dispozitivelor lor Samsung, precum și asupra produselor terțe pe care le dețin deja, astfel încât să le poată folosi la maximum.

 

Compania a creat și laboratorul Future Generation pentru a promova conversații autentice despre generațiile viitoare și ce își doresc acestea. Informațiile obținute stau la baza produselor și activităților de marketing.

 

Pe lângă produsele inovatoare create, în baza feedback-ului primit de la consumatori au jucat, de asemenea, un rol important în evoluția Samsung și factori precum: dezvoltarea unor tehnologii avansate, cum ar fi inteligența artificială (AI), 5G, industria auto și robotică, dar și investițiile consistente.

 

Recunoașterea eforturilor Samsung pentru crearea unor experiențe mai bune pentru consumatori la nivel de divizii

Mobile

• Inovația la nivelul camerelor din seria Galaxy S22 având la bază feedbac-ul clienților, lansarea campaniei     pentru funcția Nightography și consolidarea poziției de lider în categoria telefoanelor mobile pliabile;

• Parteneriat cu Google și Microsoft pentru a consolida experiența conectată a utilizatorilor;

• Respectarea valorii securității și confidențialității utilizatorilor prin Samsung Knox.

 

Rețea

• Pionieratul în ceea ce privește virtualizare și deschidere prin experiențe comerciale pe scară largă;

• Impulsionarea industriei 5G cu portofoliul său de top 5G, de la RAN și Core la instrumente de automatizare;

• Respectarea angajamentului ESG prin soluții inteligente de rețea pentru eficiență energetică.

 

Afișaj vizual

• Inovație continuă la nivelul televizoarelor premium, inclusiv Micro LED, Neo QLED 8K/4K;

• Consolidarea portofoliului de produse pe baza stilului de viață al clienților, cum ar fi The Frame, The Freestyle;

• Furnizarea de noi experiențe de joc pentru consumatori, inclusiv prin Samsung Gaming Hub și Odyssey Ark.

 

Aparate electrocasnice

• Extinderea categoriilor de produse Bespoke, din bucătărie la întreaga casă, incluzând îngrijirea îmbrăcămintei, podelelor și a aerului;

• Promovarea sustenabilității prin produsele sale (atingerea unui nivel ridicat de economisire a energiei pentru produsele majore, garanții garantate pentru compresorul Digital Inverter, emisii reduse de microplastic de la mașinile de spălat în colaborare cu Patagonia);

• Creșterea interacțiunii cu fanii Bespoke prin campanii de tip O&O bazate pe participare.

 

Semiconductor

• Investiții în tehnologii de ultimă generație și în capacitatea de producție pentru a asigura o aprovizionare stabilă pentru aplicații de ultimă oră (construirea unei noi linii de producție de 17 miliarde de dolari în Texas, peste 14 trilioane de dolari investite într-un complex dedicat cercetării și dezvoltării din Giheung);

• Furnizarea de inovații în domeniul semiconductorilor care îmbunătățesc performanța produsului și eficiența energetică (prima producție de masă de 3nm GAA din industrie)

• Dezvoltarea de soluții inovatoare de memorie ca răspuns la creșterea explozivă a consumului de date în domenii precum AI și ML (memorie CXL, HBM-PIM, SmartSSD de a doua generație), extinderea parteneriatelor strategice pentru a face față noilor provocări din industrie;

• Depășirea limitelor soluțiilor logice care pot oferi noi experiențe și oportunități utilizatorilor (Modem Exynos 5G, Exynos 2200, 200MP ISOCELL HP3).

 

Best Global Brands 2022, conform Interbrand, sunt listate în funcție de evaluarea valorii fiecărui brand, care este rezultatul unei analize cuprinzătoare a performanței financiare a companiei, a influenței brandului asupra achizițiilor clienților și a competitivității acestuia.

Corporate > Brand

Resurse de presă > Comunicate de presă

Pentru orice fel de cerințe legate de Serviciul Clienți, vă rugăm să accesați https://www.samsung.com/ro/support/contact/ pentru asistență.
Pentru cerințe media, vă rugăm să contactați serom.pr@samsung.com.

Descoperă cele mai recente articole despre Samsung

Află mai multe
Sus

Gestionează cookie-urile

Folosim cookie-uri pentru a-ți îmbunătăți experiența de navigare pe website-ul nostru. Îți poți gestiona setările privind cookie-urile pe care le folosim mai jos:

Cookie-uri necesare (esențiale)

Acestea sunt esențiale pentru buna navigare a website-ului. Ele nu pot fi dezactivate.

Cookie Domain Purpose
AWSALBCORS news.samsung.com Cookie-ul pentru Load Balancer al aplicatiei AWS. Cookie pentru Load Balancing: Utilizat pentru asocierea sesiunii la instanță. Aceași valoare ca AWSALB.
AWSALB news.samsung.com Load balancer-ul aplicației AWS primește o cerere de la client, rutează cerearea către o destinație, generează un cookie intitulat AWSALB care codifică informația despre destinația aleasă, criptează cookie-ul și include cookie-ul în răspunsul către client.
PHPSESSID news.samsung.com Cookie-ul PHPSESSID este nativ PHP-ului și permite website-urilor să stocheze date serializate despre stare. Pe website-ul Action este utilizat pentru a stabili o sesiune pentru utilizator și pentru a transmite date de stare prin intermediul unui cookie temporar, numit cookie de sesiune în practică. Deoarce PHPSESSID nu are o dată de expirare, acesta este șters la întreruperea conexiunii cu clientul.
COOKIECONSENT news.samsung.com Utilizat pentru a menține starea de acord legată de cookie-uri a utilizatorului.

Cookie-uri de analiză sau performanță (opționale)

Acestea colectează informații cu privire la obiceiurile tale de navigare pe website-ul nostru, precum: ce fel de pagini vizitezi cel mai des. Toate informațiile colectate de acest tip de cookie-uri sunt folosite pentru a îmbunătăți funcționarea websiteului.

Cookie Domain Purpose Expiration Time
_ga .samsung.com Utilizat pentru a deosebi vizitatorii site-ului. Înregistrează o identitate unică pentru a strânge date statistice despre cum utilizează vizitatorul website-ul. 1 year
_ga_4V9KZPM3QB .samsung.com Utilizat pentru a salva sesiunea. 1 an