Samsung le dă șansa tinerilor pasionați de skateboarding si breakdance să fie văzuți prin campania „Open Always Wins”
Pasionații de skateboarding și breakdance sunt invitați să-și arate talentul și să se înscrie pentru șansa de a câștiga experiențe la Jocurile Olimpice de la Paris. Samsung continuă să fie alături de Generația Z, aducând subiecte și pasiuni importante în centrul atenției prin campania "Open Always Wins”
Samsung România marchează un moment important prin lansarea campaniei locale „Open Always Wins”, în parteneriat cu Jocurile Olimpice și Paralimpice. Această campanie subliniază necesitatea de a acorda mai multă atenție și recunoaștere sporturilor de skateboard și breakdance, care nu sunt atât de cunoscute în România. Samsung, în calitate de sponsor oficial al Jocurilor Olimpice de la Paris din 2024 se angajează să ofere un suport real și să promoveze aceste sporturi emergente, oferind tinerilor pasionați o platformă pentru a-și evidenția abilitățile.
Viziunea „Open Always Wins” este esența acestei campanii. Samsung promovează ideea că deschiderea aduce noi perspective și posibilități infinite. Această viziune este ilustrată prin poveștile ambasadorilor locali: Aura Vidroiu și Emanuel Neagu, ambii dansatori și coregrafi, precum și Mihnea Groseanu și Rhiana Grigore, ambii skateboarderi.
Prin parteneriatul cu Jocurile Olimpice și Paralimpice și colaborarea cu federațiile globale de skateboarding, breakdancing și surfing, Samsung își demonstrează angajamentul față de sport și valorile sale fundamentale de deschidere către diversitate și incluziune. Aceste parteneriate subliniază rolul esențial pe care aceste sporturi îl joacă în dezvoltarea tinerilor și a societății în ansamblu.
Campania locală a Samsung este concepută pentru a aduce în lumina unei audiențe largi aceste sporturi și comunitățile create în jurul lor. Samsung își asumă rolul de a-i face văzuți pe tinerii pasionați de skateboard și breakdance, chiar dacă aceste sporturi nu beneficiază în prezent de suficientă vizibilitate. Ele joacă un rol esențial în dezvoltarea tinerilor și a societății în ansamblu, oferindu-le șansa să-și exprime creativitatea, să-și dezvolte abilitățile fizice și să facă parte din comunitățile practicanților acestor sporturi. Prin această campanie, Samsung își propune să inspire tinerii să-și urmeze pasiunile și să-și cultive talentele, evidențiind potențialul extraordinar al acestora.
Campania implică o serie de pași simpli. În primul rând, oamenii pasionați de skateboarding și breakdance sunt invitați să își filmeze cele mai tari mișcări într-un clip care să aibă între 15 secunde și un 1 minut și să îl încarce pe site-ul campaniei (https://www.samsung.com/ro/campanie-olimpiada/). Apoi, aceștia sunt încurajați să împărtășească videoclipul pe toate platformele lor și să invite prietenii să dea și ei share pentru a aduna voturi. La finalul campaniei, videoclipurile cu cele mai multe voturi intră în finală și pot fi alese câștigătoare pentru una dintre cele 4 experiențe duble la Jocurile Olimpice de la Paris 2024.
În plus, începând cu jumătatea lunii iunie, Samsung va sprijini comunitatea de skateri, facilitând practicarea acestui sport în unul dintre cele mai cunoscute skatepark-uri din București, din Parcul Herăstrău. Samsung îi invită pe cei care practică aceste sporturi la o activare offline, în cadrul căruia un artist cunoscut va surprinde cele mai tari trick-uri.
Campania și mesajul de brand din spatele campaniei este susținută și de membri ai Team Galaxy, echipa de ambasadori de brand Samsung, practicanți și totodată susținători ai acestor sporturi: Deliric, INNA, Drăcea și Graure.
„Samsung susține cu tărie ideea că tehnologia are puterea de a transforma o pasiune sau un hobby într-un job, o profesie sau o carieră. În contextul în care în România tinerii care practică skateboarding și breakdance nu au parte de vizibilitate, Samsung își asumă misiunea de a-i aduce în prim-plan și de a le oferi o platformă, un spațiu atât fizic, cât și digital, în care să arate ceea ce știu să facă și să influențeze pozitiv comunitățile lor”, declară Simona Panait, Head of Marketing Samsung Electronics România & Bulgaria.
Găsiți toate informațiile despre campanie aici: https://www.samsung.com/ro/campanie-olimpiada/.
Corporate > Brand
Resurse de presă > Comunicate de presă
Pentru orice fel de cerințe legate de Serviciul Clienți, vă rugăm să accesați https://www.samsung.com/ro/support/contact/ pentru asistență.
Pentru cerințe media, vă rugăm să contactați serom.pr@samsung.com.