Samsung și Warner Bros. Pictures își unesc forțele pentru a oferi consumatorilor trailere de filme 8K de o calitate impresionantă
Prin acest parteneriat, unele dintre cele mai populare trailere de filme sunt redate în mii de lanțuri de magazine din întreaga lume, aducând conținutul de calitate 8K mai aproape de consumatori ca oricând altcândva
Samsung Electronics, cel mai important producător de televizoare din lume de 17 ani consecutivi, a anunțat astăzi o colaborare cu Warner Bros Pictures, care va aduce trailerele foarte așteptate pe televizoarele Neo QLED 8K în peste 65.000 de magazine din întreaga lume.
„Parteneriatul acesta reprezintă un pas înainte pentru conținutul 8K, pentru că evidențiază capacitățile televizorului Neo QLED 8K și încurajează consumatorii să se bucure de filme la calitate cinematografică. Colaborarea cu Warner Bros. este o ocazie pentru Samsung să arate consumatorilor cum tehnologia de televizoare ultra-premium poate duce filmele lor preferate la un nivel cu totul nou” declară Cheolgi Kim, Executive Vice President al departamentului Visual Display Business din cadrul Samsung Electronics.
Pentru a înțelege mai bine cererea pentru conținut 8K, Samsung și Warner Bros. au testat colaborarea lor prin prezentarea trailerului “Creed III” în peste 450 de magazine de retail din Statele Unite și Europa, mai devreme în acest an. Acest lucru a atras o atenție semnificativă și entuziasm din partea audienței din întreaga lume, demonstrând cererea în creștere pentru conținutul 8K. De atunci, Samsung și Warner Bros. au lucrat împreună pentru a extinde programul. Acum, oameni din toată lumea pot vedea televizoarele Samsung Neo QLED 8K în acțiune, cu o selecție impresionantă de conținut de calitate, inclusiv trailere pentru filme viitoare precum “Barbie,” “Blue Beetle,” “Dune: Part Two,” “Wonka” și “Aquaman and the Lost Kingdom.”
Această colaborare cu Warner Bros. Pictures, lider global în creația, producția și distribuția de divertisment, arată eforturile constante ale Samsung de a aduce consumatorilor divertisment de înaltă calitate. Warner Bros. este un partener perfect pentru a aduce trailerele mult așteptate în format 8K la publicul din întreaga lume.
Ecranele Samsung Neo QLED 8K continuă să revoluționeze industria televizoarelor, având un impact profund asupra producției de conținut și a piețelor de retail din întreaga lume. Cu ajutorul puternicului procesor cuantic Neural Quantum Processor 8K și tehnologiei Quantum Matrix, acestea oferă o calitate impecabilă a imaginii, cu detalii clare, culori precise și o adâncime hiper-realistică, creând astfel cea mai bună experiență de vizionare disponibilă pe piața televizoarelor pentru consumatori.
Pentru mai multe informații despre televizoarele Samsung Neo QLED 8K, vizitează site-ul www.samsung.com.
Produse > TV-uri & Display-uri
Pentru orice fel de cerințe legate de Serviciul Clienți, vă rugăm să accesați https://www.samsung.com/ro/support/contact/ pentru asistență.
Pentru cerințe media, vă rugăm să contactați serom.pr@samsung.com.