Dă „flip” la reguli cu noua colecție capsulă Samsung | Musette inspirată de Galaxy Z Flip4
Noua colecție de mini-genți de piele „Flip The Design Rules” inspirate de Galaxy Z Flip4 este acum disponibilă în magazinele Samsung și Musette sau online
Samsung, împreună cu Musette, lansează Flip The Design Rules, o colecție capsulă de genți de piele, inspirate de Galaxy Z Flip4.
Colecția este disponibilă în România și este rezultatul unei colaborări ce aduce laolaltă ingeniozitatea, autenticitatea și creativitatea celor două companii.
Prin această colaborare, Samsung și Musette, lideri de piață în domeniile în care activează, reușesc să îmbine în mod armonios inovația și funcționalitatea cu un design ieșit din tipare. Cele două companii își propun să schimbe perspectiva utilizatorilor asupra modei și a tehnologiei deopotrivă, într-un mod care să răspundă totodată nevoilor lor de astăzi.
Flip The Design Rules – colecția celor care sfidează regulile
Prin „flip the design rules” înțelegem „a da flip la regulile desingului”, fie că sunt în materie de fashion sau tehnologie – a ne permite să schimbăm regulile, norma, a răsturna o situație. De la gesturi mărunte precum a renunța la manualul de utilizare atunci când asamblăm un corp de mobilier sau a ignora imaginea atunci când rezolvăm un puzzle, nevoia de a sfida regulile se regăsește în fiecare dintre noi. Iar în tehnologie și modă, două domenii extrem de competitive și în cadrul cărora companiile trebuie să inoveze constant pentru a ține pasul, depășirea normelor este esențială.
Asemeni Galaxy Z Flip4, conceptul a urmărit să sfideze normele a ceea ce utilizatorii obișnuiau să considere „firesc” în materie de utilizare și să îi încurajeze să adopte o nouă perspectivă – atât când vine vorba de smartphone-uri, cât și de accesorii. Astfel, au luat naștere o serie mini-genți gândite special pentru Galaxy Z Flip4 și Galaxy Buds2 Pro.
Elementele care au stat la baza realizării lor sunt:
- Inovația – un design revoluționar, care să reprezinte în sine o declarație și un mod de auto-exprimare pentru cei care le poartă, și totodată, care să atingă standarde înalte de calitate
- Eficiența – pe care o regăsim în mărimea și forma aleasă pentru produse, în faptul că sunt niște produse nu doar atrăgătoare și estetice, ci și funcționale, practice
- Sustenabilitatea – produse care să reziste în timp, să fie dezirabile pe o perioadă îndelungată, dar mai presus de orice, să fie prietenoase cu mediul și realizate în mod responsabil, la nivel local
- Progresul – asocierea a două branduri puternice, din două industrii complet diferite, care realizează împreună ceva inedit și autentic
O revoluție în fashion – statement-ul perfect
Lansarea telefoanelor pliabile a schimbat industria de mobile și a arătat utilizatorilor din întreaga lume ca pot avea parte de tot ceea ce au nevoie de la telefonul lor mobil într-o formă diferită de ceea ce cunoșteau până la acest moment. Galaxy Z Flip4, prin design-ul său compact, deschide noi posibilități pentru utilizatori și oferă o experiență de utilizare completă.
Colecția de genți realizată în colaborare cu Musette este inspirată de design-ul unic al lui Galaxy Z Flip4 și se adresează celor care se exprimă prin piesele pe care le poartă, care sunt constant în căutare de noi moduri de a-și arăta personalitatea și își doresc în garderobă o piesă statement, un accesoriu perfect care să le întregească ținuta. Prin colecția Samsung | Musette gențile devin mai mult decât un simplu accesoriu, un element decorativ, cât și un must-have pentru utlizatorii de telefoane pliabile.
„Suntem foarte entuziasmați de lansarea acestei colecții de accesorii, care inovează nu doar la nivel de concept, dar și la nivel de execuție și prezentare. Credem că aceste accesorii sunt o continuare firească în evoluția telefoanelor pliabile, întrucât au devenit un must-have pentru fanii Z Flip, nu doar la nivel practic – prin faptul că, având un telefon de dimensiuni mai mici decât unul obișnuit, devine important să ai o geantă care îți oferă acces rapid la el pe parcursul zilei, dar și la nivel de design și auto-exprimare, în contextul în care smartphone-urile reprezintă acum niște accesorii în sine, care spun lucruri despre noi și ne reflectă personalitatea – ele sunt un fashion statement în sine.”, declară Simona Panait, Director de Marketing Samsung Electronics România și Bulgaria.
Un plus de funcționalitate pentru cei care sunt mereu pe fugă
Factorul de coolness al acestei colecții se regăsește atât în concept, cât și în execuție și prezentare. Gențile sunt de dimensiuni mici, în ton cu trendul de microgenți care a luat lumea modei cu asalt în ultimii ani și vin în cinci variante de culori: negru, alb, bej, mov și piersică. În plus, ele sunt și extrem de practice, putând fi alăturate mai multor tipuri de ținute, atât de zi, cât și de noapte. Accesoriile pot fi purtate pe umăr sau chiar direct în mână – cordoanele acestora putând fi detașate dacă este nevoie.
În plus, au fost create special pentru a fi un obiect funcțional – telefonul poate fi încărcat direct prin geantă, fără a mai fi nevoie să fie scos, lucru care le oferă utilizatorilor un plus de confort.
Mobilitatea pe care o oferă telefonul utilizatorilor se transferă astfel genții, care devine accesoriul ideal pentru cel mai important obiect pe care oamenii îl folosesc cel mai mult pe parcursul unei zile și la care au nevoie de acces rapid.
Produse din materiale naturale, 100% local
Materialele din care sunt realizate gențile sunt naturale, moderne și de cea mai înaltă calitate. Pielea folosită este una biodegradabilă și sustenabilă, un aspect prioritar pentru Samsung și Musette, pentru care grija față de mediul înconjurător este extrem de importantă.
În plus, colecția reprezintă o investiție în comunitatea locală, lucru demonstrat de faptul că producția genților este realizată exclusiv în România, la fabricile Musette, dar și de faptul că procesul de fabricație respectă cele mai înalte standarde de la nivel european.
„Cred cu tărie că atunci când două branduri puternice colaborează rezultatul nu are cum să nu fie unul excepțional. Mă bucur foarte mult că Samsung ne-a ales pentru crearea acestei colecții de genți, special create pentru noul telefon pliabil. Aceasta colecție este despre gențile miniatură, un trend foarte popular în prezent. Ce am reușit noi să facem este să creăm accesorii care nu sunt doar frumoase ca elemente decorative, dar și utile și extrem de practice, care oferă un plus de valoare unei ținute”, afirmă Cristina Batlan, CEO Musette.
Un pas înainte în modă și tehnologie
Moda este modalitatea prin care majoritatea oamenilor se exprimă, motiv pentru care aceștia optează întocmai pentru acele elemente de îmbrăcăminte și accesorii care vorbesc despre ei, despre personalitatea lor.
Colecția capsulă Samsung | Musette depășește barierele și setează un nou trend în modă, cel al genților bijuterie, care sunt nu doar un element de decor, dar și unul extrem de funcțional.
Parteneriatul dintre Samsung și Musette aduce un suflu nou pe piața din România și demonstrează că viitorul este despre activități colaborative, despre diversitate și despre regândirea conceptelor pe care le consideram de neschimbat.
Colecția capsulă „Flip The Design Rules”, împreună cu Galaxy Z Flip4 și Galaxy Buds, vor putea fi achiziționată fizic, din 14 magazine Musette din toată țara sau din cele 6 magazine Samsung Experience Store, precum și online, de pe musette.ro sau aplicația Musette (disponibilă pe Android), începând cu data de 8 decembrie 2022.
Mai multe informații despre colecție găsiți aici: https://www.samsung.com/ro/explore/brand/flip-the-rules-collection/.
Pentru orice fel de cerințe legate de Serviciul Clienți, vă rugăm să accesați https://www.samsung.com/ro/support/contact/ pentru asistență.
Pentru cerințe media, vă rugăm să contactați serom.pr@samsung.com.