Innovation Report 2022
Despre sustenabilitate și ESG, responsabilitatea consumatorilor și a companiilor, concepte precum Reboot, Rebuild sau economie circulară, precum și impactul pozitiv al tehnologiei în educație.
Innovation Report, ajuns în acest an la a treia ediție, este un catalog digital dedicat trendurilor care construiesc realitatea în care trăim și care vor influența considerabil viitorul. Ediția din acest an este dedicată sustenabilității și prezintă diverse metode prin care fiecare dintre noi – atât companii, cât și indivizi – poate contribui la un viitor mai bun.
Raportul detaliază conceptele de sustenabilitate și ESG (environment social governance), arată cum s-a schimbat paradigma în mediul de business, cât de mult investesc acum companiile în protejarea mediului înconjurător, precum și cum reușesc ele să integreze această misiune în strategiile lor pe termen lung.
De asemenea, raportul prezintă și viziunea consumatorilor care iau inițiativă prin modificarea unor obiceiuri de consum sau reîndreptarea atenției către o economie circulară. Nu în ultimul rând, prin acest raport ne propunem să reamintim faptul că inovaţia și tehnologia își pot atinge adevăratul potenţial și pot contribui la o lume mai bună în special atunci când sunt folosite pentru a susţine generaţiile viitoare – demonstrând, astfel, impactul pozitiv pe care îl are tehnologia în educație.
Viitorul nu poate exista fără sustenabilitate, iar inovaţia este cheia.
Capitolul 1 – ESG & SUSTENABILITATE ÎN 2023
Sustenabilitatea și ESG (environmental social governance) sunt două macro-trenduri cruciale în acest moment pentru toate companiile, indiferent de mărimea acestora sau de industria în care activează. Iar dacă despre sustenabilitate am auzit mai des, inclusiv în medii non-formale și în viaţa de zi cu zi, ESG vine cu o complexitate sporită și este o tendinţă la care mediul de business se grăbește să se alinieze cu fiecare zi care trece.
Știai că…
- 92% dintre companiile din S&P 500 au publicat un raport de sustenabilitate în 2020
- 72% dintre companiile citate într-un port ABB citează sustenabilitatea ca motiv pentru creșterea cheltuielilor pentru transformarea digitală
- Pentru 60% dintre consumatori sustenabilitatea este importantă atunci când iau o decizie de achiziție
Capitolul 2 – GREEN CONSUMER EXPERIENCE
Schimbările climatice cu efecte extreme și avertizările nenumărate cu privire la viitorul care ne așteaptă dacă nu luăm măsuri au dus la o conștientizare pe scară mai largă a ceea ce se întâmplă cu mediul înconjurător. Astfel, tot mai mulţi oameni se gândesc la efectele pe care le pot resimţi ― ei sau generaţiile viitoare ― și la modul în care ar putea să contribuie la restabilirea balanţei.
Acest aspect este susținut de faptul că…
- 48% dintre tinerii Gen Z acordă prioritate acțiunilor de combatere a schimbărilor climatice
- 63% din europeni iau în considerare sau cred în rezolvarea provocărilor climatice
- peste 70% dintre europeni declară că sunt dispuși să accepte un preț cu 5% sau mai mare pentru alimente care provin din surse durabile
- 86% dintre consumatorii globali încearcă să evite produsele care dăunează biodiversității.
Capitolul 3 – TEHNOLOGIA ÎN EDUCAŢIE
Procesul educaţional, cu toate etapele lui, e acela care formează următoarele generaţii de oameni de știinţă, lideri și artiști. Iar tehnologia s-a integrat deja atât de mult în percepţia oamenilor, încât cele două nu mai pot fi disociate atunci când ne gândim la felul în care vor arăta ele în viitor – separat, dar mai ales împreună. Tehnologia este prezentă în fiecare aspect al societăţii moderne și va fi pentru mult timp de acum încolo, alături de toţi ceilalţi factori și actori care fac ca lumea noastră să meargă mai departe.
În prezent, știm că…
- 404 miliarde de dolari este valoarea la care va ajunge piața globală a tehnologiei educaționale până la sfârșitul anului 2025
- 58% dintre educatori au confirmat că doresc să predea lecțiile în persoană ori de câte ori este posibil, cu un amestec de resurse digitale și analogice
- 325 de proiecte au fost înscrise la Solve for Tommorrow ediția 2022 din România
- 1,8 milioane de elevi au participat la Solve for Tommorrow la nivel global din 2010 până în 2022
- Samsung a creat 5 centre educaționale (Samsung Smart Classrooms) cu tehnologie de ultimă generație în 2022, în diverse licee și școli din România
-
Innovation Report 2022: Tehnologia în educație 20/02/2023
-
Innovation Report 2022: Green Consumer Experience 14/02/2023
-
Innovation Report 2022: ESG & Sustenabilitate 06/02/2023
-
[Editorial] Viziunea purtătorilor de cuvânt Samsung România despre sustenabiliate și tehnologie 20/01/2023
-
[INFOGRAFIC] Innovation Report 2022 by Samsung Romania 17/01/2023